reading rocks and rolls

Rabindranath Tagore si poeziile lui.. aproape ca poti simti si vedea prin versurile sale fosnetul sfios al sari-urilor, clinchetul bratarilor lipite de gleznele indiencelor, liniile rotunjite ale corpurilor invaluite in obscur, mirosul de tamaie si ghee al ofrandelor aduse zeilor, ghirlandele de flori atarnate la gatul iubitei, genele lungi curbate deasupra ochilor plecati.. Citindu-l pe Tagore ti se face dor de lumea pe care o creeaza cu fiecare cuvant rostit. Fie ca e vorba de dragoste, de caile vietii, de zei, de menirea poetului in lume, poeziile sale sunt o betie in versuri. O betie care te azvarle in abisul unui univers fermecator ( sau poate e doar parerea celor obsedati oricum de orient...) si captivant.
Cel de-al 42-lea poem din volumul " Gradinarul " e unul din preferatele mele :

"Nebunule, sublim ins beat !
Daca-ti trantesti usile de perete si joci jocul nebunului in fata multimii;
Daca-ti golesti punga-ntr-o singura noapte si dai cu piciorul prudentei;
Daca hoinaresti pe stranii carari si te joci cu lucruri nefolositoare;
Nu-ti bate capul cu ceea ce se potriveste si are temei;
Daca-ti ridici panzele-n fata furtunii si-ti frangi vasla-n doua,
Numai atunci te voi urma, prietene, si beat ma voi azvarli in abis.

Mi-am risipit zilele si noptile in tovarasia vecinilor cumpatati si cuminti.
Osardia cunoasterii mi-a incaruntit parul si sporul veghilor mi-a tulburat privirea.
Multi ani in sir am strans si-am gramadit farame si zdrente de lucruri.
Zdrobeste-le de tot si dantuie deasupra lor, risipeste-le in toate vanturile.
Eu stiu, intelepciunea suprema e : beat sa te azvarli in abis.

Toate-ndoielile netrebnice sa piara, sa-mi pierd fara speranta drumul.

Sa vina rabufnirea unei ametiri salbatice si sa ma smulga din toate pripoanele.
Lumea misuna de demnitari si lucratori, folositori si iscusiti.
Sunt oameni care-si fac loc cu usurinta in frunte si altii care-i urmeaza cuminti.
Fie ei fericiti si norocosi si lasati-ma pe mine sa fiu nebuneste inutil.
Eu stiu, sfarsitul tuturor stradaniilor este : beat sa te-azvarli in abis.

Jur sa renunt, din aceasta clipa, la locul ce mi s-ar cuveni in randul oamenilor respectabili.
Zvarl cat de colo trufia ce m-a adu-o invatatura si cantarirea binelui si-a raului.
Voi sfarama corabia memoriei, spulberand ultimul strop de lacrimi.
In spuma vinului rubiniu imi voi scalda si intineri rasul.
Emblema burghezului cumsecade si asezat o voi farama cu buna stiinta.
Voi face sfantul legamant sa nu mai insemn nimic in ochii nimanui, sa fiu beat si sa ma azvarl in abis. "

Trois. O poveste de dragoste cu 3 fete: a lui, a ei si.. a prietenului lui cel mai bun.
Julian Barnes isi construieste romanul pe spinarea acestor 3 personaje, care se confeseaza cititorului pe rand, iar povestea lor se scrie pe masura ce inainteaza in viata. Povestea e simpla : Stuart, un englez banal se casatoreste cu Gillian. In ziua nuntii lor, cel mai bun prieten al lui, Oliver se indragosteste de proaspata mireasa si incearca mai apoi sa o cucereasca, actiune intreprinsa cu succes. Cei doi se casatoresc, iar Stuart e dat afara din cuplu.
Amuzant este cum personajele se vorbesc pe la spate, comploteaza unul impotriva altuia si cum se justifica si cum incearca sa-l atraga pe cititor de partea lui. Stuart pozeaza mereu in victima vietii si ne roaga sa fim de partea lui, Gillian e sincera, ne explica cum au luat-o valurile vietii fara sa-si dea seama, iar Oliver incearca sa ne seduca. Ne indeamna mereu sa fumam cu el, sa nu-l judecam, ne intretine cu cultura lui si ne explica ca vinovat nu e nimeni si ca la urma urmei " fericirea unora se cladeste pe nefericirea altora". Viata e o roata si trebuie sa astepti sa ti vina randul sa fii fericit. Azi e Stuart fericit, maine Oliver.
Personajele ni se expun cu partea lor de adevar despre iubire, adulter, tradare, prietenie, iar noi cititorii putem sa adoptam ce punct de vedere vrem, sa credem pe cine vrem.
La un moment dat Oliver spune ca tot ceea ce conteaza in viata e " iubire, etc", iar lumea se imparte intre cei pentru care conteaza iubirea mai mult si cei pentru care conteaza mult mai mult etcetereurile vietii.
Dezamagit de casatoria lui esuata cu Gillian, Stuart ajunge in final la concluzia ca " dragostea nu e decat un sistem de a convinge de cineva sa-ti spuna "dragul meu" dupa sex."
Pentru Gillian e foarte veridic sa te indragostesti de cineva si apoi de altcineva, unul peste altul.
Asa ca una peste alta ( :P), romanul e chic dupa parerea mea. Avem parte cand de ironiile si cinismul negru al lui Oliver, cand de feminitatea si naturaletea lui Gillian, cand de frustrarile si multumirile rationalului Stuart asa ca avem de toate. Chiar si posibilitatea sa tinem cu cine vrem si sa ne alegem propriul adevar.

Cer de aluminiu si nori grei, duri, din otel pufos. Fiecare cu muzica lui. Mergem alaturi pe strada, dar nu ne putem atinge, nu ne cunoastem. Nu avem nevoie unii de altii. Suntem intangibili. Puternici. Din ce în ce mai independenti si ma inalti. Crestem mai inalti decat copacii. Crestem giganti, mult prea mari pentru locuintele noastre neincapatoare, mobilate pana la refuz cu resentimente, amintiri. Tot trecutul inghesuit cu meticulozitate in cateva sertare. Blocuri gri, luminate de raze albe albe de soare, se inalta ca niste schelete uriase din pamant, amenintand cerul cu frustrarile lor. Au ferestre in loc de ochi si balcoane crapate, in loc de brate. Orasul suntem noi. Si viata se scurge linistit. Ne mai revoltam uneori, doar pentru a alunga plictiseala. Privirea ni se opreste in vitrinele magazinelor si ricoseaza in portofel. Nefericirea se sfarseste odata cu sezonul soldurilor. Un pescarus planeaza peste oras strabatand aluminiul cerului şi dand din aripi disperat spre întunericul cerului de sus. Aluminiul se stinge. Intunericul imbratiseaza resturile de lumina, ca un ochi mare, gigant care se deschide deasupra lumii. Cineva care ne priveste curios de sus. Cine indrazneste? Ochii negri, plini de revolta. On a besoin de se revolter. Sa mai facem o revolutie. De data aceasta, pentru eliberarea spiritului si dreptul la socializare. Ca sa mergem pe strada salutand trecatorii. Ca sa nu ne mai plimbam cu mainilei in buzunare, ci de mana cu altii. Ne izbim de blocuri, de termopane. De noi. Suntem puternici, dar neputinciosi. Ganduri nesuferite care perdelele si ne involbureaza sufletul. Creste furia impotriva celorlalti. Si dragostea, ca o balarie. Vrem totul sau nimic. Si cred in tine, adica in mine si in tineretea mea . Doar pentru o secunda. De fapt, nu pot si nu vreau sa schimb ceva. E o revolta absurda, pe cand fericirea inseamna sa te conformezi. Shoppingul la mall, diplomele universitare, cate un Dostoievski cumparat din pasaj, mersul pe tocuri iti creeaza un anumit comfort psihologic. Mai bine sa crestem ca un zgarie-nori luxos, la care ceilalti sa priveasca cu invidie. Oricum muzica mea e mai buna ca a celorlalti ! Crestem prea inalti si ne e frica de inaltime. Cu toate astea, cu totii vrem sa ajungem sus !