reading rocks and rolls

Cer de aluminiu si nori grei, duri, din otel pufos. Fiecare cu muzica lui. Mergem alaturi pe strada, dar nu ne putem atinge, nu ne cunoastem. Nu avem nevoie unii de altii. Suntem intangibili. Puternici. Din ce în ce mai independenti si ma inalti. Crestem mai inalti decat copacii. Crestem giganti, mult prea mari pentru locuintele noastre neincapatoare, mobilate pana la refuz cu resentimente, amintiri. Tot trecutul inghesuit cu meticulozitate in cateva sertare. Blocuri gri, luminate de raze albe albe de soare, se inalta ca niste schelete uriase din pamant, amenintand cerul cu frustrarile lor. Au ferestre in loc de ochi si balcoane crapate, in loc de brate. Orasul suntem noi. Si viata se scurge linistit. Ne mai revoltam uneori, doar pentru a alunga plictiseala. Privirea ni se opreste in vitrinele magazinelor si ricoseaza in portofel. Nefericirea se sfarseste odata cu sezonul soldurilor. Un pescarus planeaza peste oras strabatand aluminiul cerului şi dand din aripi disperat spre întunericul cerului de sus. Aluminiul se stinge. Intunericul imbratiseaza resturile de lumina, ca un ochi mare, gigant care se deschide deasupra lumii. Cineva care ne priveste curios de sus. Cine indrazneste? Ochii negri, plini de revolta. On a besoin de se revolter. Sa mai facem o revolutie. De data aceasta, pentru eliberarea spiritului si dreptul la socializare. Ca sa mergem pe strada salutand trecatorii. Ca sa nu ne mai plimbam cu mainilei in buzunare, ci de mana cu altii. Ne izbim de blocuri, de termopane. De noi. Suntem puternici, dar neputinciosi. Ganduri nesuferite care perdelele si ne involbureaza sufletul. Creste furia impotriva celorlalti. Si dragostea, ca o balarie. Vrem totul sau nimic. Si cred in tine, adica in mine si in tineretea mea . Doar pentru o secunda. De fapt, nu pot si nu vreau sa schimb ceva. E o revolta absurda, pe cand fericirea inseamna sa te conformezi. Shoppingul la mall, diplomele universitare, cate un Dostoievski cumparat din pasaj, mersul pe tocuri iti creeaza un anumit comfort psihologic. Mai bine sa crestem ca un zgarie-nori luxos, la care ceilalti sa priveasca cu invidie. Oricum muzica mea e mai buna ca a celorlalti ! Crestem prea inalti si ne e frica de inaltime. Cu toate astea, cu totii vrem sa ajungem sus !