reading rocks and rolls

Pana acum nu prea m-am interesctat cu lirismul turcilor. Dar am gasit intr-o zi intr-un anticariat, un volum batran si vestejit "antologie de poezie turca". Dupa ce l-am rasfoit un pic am descoperit niste versuri sublime. Poezie mai de demult, poezie mai noua si versuri moderne, de un lirism ceva mai deosebit de versurile occidentalilor cu care ne-am obisnuit.
Unul din poetii care mi-au placut cel mai mult e NAZIM HIKMET, considerat a fi parintele poeziei moderne turce.
Daca va place sau nu si vreti sa descoperiti singuri mai departe frumoasa poezie turca decideti voi ..

Dor

De atatia ani nu i-am vazut chipul
nu i-am incolacit mijlocul,
nu m-am oprit inauntrul ochilor,
nu i-am pus intrebari la lumina mintii.
De o suta de ani nu i-am mai atins caldura coapsei.
De o suta de ani ma asteapta
o femeie intr-un oras.

Eram pe acelasi ram,
de acolo am cazut departe unul de altul.
Intre noi, timp de o suta de ani...

De o suta de ani alerg in intunericul
pestrit, dupa ea alerg.


Scrisoarea unui om izolat intr-o inchisoare
( poetul a stat in temnita aproape 10 ani din cauza ca a sustinut lupta pentru eliberarea sociala a poporului turc. nu stiu mai multe detalii )

Azi, duminica,
Pentru prima oara m-au scos la soare.
Si pentru intaia oara am vazut cerul atat de departe
de mine si atat de albastr,
atat de mare; de uimire,
nemiscat am stat ca un astru.

Apoi cu piosenie m-am asezat in tarana.
Mi-am sprijinit spatele de zid.
In aceasta clipa nu doream
Nici lupta, nici libertatea, nici femeia.
Numai pamantul, soarele si eu..
Eram fericit.

Tu esti betia mea fara margini,
Nu m-am trezit,
nu pot sa ma trezesc, nici nu vreau.

Capul imi e greu,
genunchii zdreliti,
din crestet pana la talpi
in noroi,
asa cazand, sculandu-ma spre lumina ta
ma-ndrept.

Lolita lui Vladimir Nabokov - una din cele mai controversate carti ale secolului XX. Atat de controversata incat ' lolita' a ajuns sa desemneze in cultura populara o fata precoce sexual.
Lolita, pe numele ei adevarat Dolores Haze, este nimfeta de 12 ani, care ii cade cu tronc protagonistului si naratorului Humbert Humbert, un barbat care traieste o obsesie sexuala legata de fetite. Humbert o doreste pe Lolita din prima secunda in care o vede si pentru a fi cat mai aproape de ea si a profita de cat mai multe mangaieri ajunge chiar sa se casatoreasca cu mama acesteia. Obsesia lui e intr-adevar a unui om bolnav : planuieste sa o adoarma si pe mama si pe fiica cu ajutorul unor somnifere puternice pentru a profita din plin de gratiile fetitei, dupa moartea mamei goneste impreuna cu amanta sa copil prin toata America, facandu-i toate poftele, momind-o cu cadouri si bani.
Dar Lolita nu este intruchiparea vreunui inger neprihanit, ba dimpotriva. Ea e constienta de sexualitatea ei si se bucura de ea, iar spre finalul cartii ni se dezvaluie si mai mult perversitatea ei. Si totusi.. Lolita e doar o copila corupta sexual de o cunostinta de a mamei ei si in final o victima a perversitatii celor mari. O copilarie ratata care ii distruge ceva in echilibrul psihologic si o face sa devina fetita-femeie si amanta-prostituata. Nici Humbert nu e asa negru precum pare.. Intr-adevar e bolnav, profita de ea pentru satisfacerea fanteziilor sale dar o iubeste la fel de mult. Pe langa dragostea-obsesie care-l roade pe tot parcursul aventurii sale cu Lolita, tine la ea.
Asa ca se spune ca romanul socheaza.. Si e destul de socant sa vezi o fetita care e orice mai putin fetita, cum un barbat precum Humbert o exploateaza in numele maniei lui sexuale. Dar cel mai mult socheaza existenta unor oameni fara scrupule, precum Clare Quilty, care pedofilia fara nici o mustrare de caracter, un batran libidinos obsedat de pornografie. Si Humbert e la fel de maniac, dar narand intreaga istorie, ofera explicatii, isi deschide sufletul mai mult si ajunge sa-ti para rau de el, chinuit ani la rand de imaginea Lolitei. Si iti pare rau si de Lolita, sedusa la varsta ursuletilor de plus. Biata Lolita..
Daca nu aveti din start o repulsie fata de subiect, cartea e faina, o citesti plin de curiozitate. Singurele pasaje mai plictisitoare sunt pe la inceputul partii a doua cand Nabokov se pierde in descrierea Americii.
Poate considerati ca nu ar trebui sa va manjiti memoria cu o carte cu un astfel de subiect si ca nu-si au rostul carti de genu asta. Cunoscutul Mario Vargas Llosa ar riposta spunand ca literatura elibereaza, ca sunt instincte pe care le poti ucide prin literatura. Scriind despre viol, citind despre viol, il vei trai in interiorul povestii facand un pact fictional cu cartea si in viata reala vei ramane un tip fara deviatii.. O stii Llosa ceva, sau s-o 'explica' pentru Elogiu mamei vitrege "... ;)

Sacontala lui Kalidasa e incadrata de criticii literari printre marile povesti de dragoste ale omenirii. Drama in 7 acte a lui Kalidasa a circulat in doua variante : textul in devanaagari, in nord-vestul Indiei si textul bengalez, raspandit in sudul Indiei si urmat si de George Cosbuc prin intermediul unor traduceri germane, in traducerea pe care am citit-o si eu.
Despre autorul Sacontalei, cel mai mare poet al infloritoarei dinastii Gupta, circula numeroase legende. Una din ele ni-l prezinta ca fiind fiu de brahman, ramas orfan si crescut de un cioban. Devenit si el pastor, fara cultura si educatie, este propulsat la curte de intriga unui curtean rauvoitor. Astfel el devine sotul printesei Vasanti, fiica regelui din Benares, care ia tacerea lui drept dispretul unui savant fata de toti neghiobii vremii. Salvarea lui vine din partea zeitei ( zeului ? ) Kali, care la rugamintile nefericitului sot se induioaseaza si ii ofera harul poeziei. Astfel el isi ia numele de Kalidasa, '' supus al lui Kali ".
Drama sanscrita din timpul dinastiei Gupta este evoluata. Spre deosebire de teatrul elin, aici se accepta prezenta femeilor pe scena, nefiind nevoie de travestiti hidosi pentru a o reprezenta pe frumoasa Sacontala.
Referindu-ne la constructia dramatica, putem observa structurarea sa conform momentelor dramaturgice clasice cat si alte elemente, prezente chiar si in teatrul lui Moliere. De exemplu, Vidushaka, preot si prieten al regelui joaca rolul bufonului,blestemul pustnicului marcheaza intriga, iar salvarea vine in mod neasteptat, la finalul piesei, dezlegand intregul ghem de nefericiri, intocmai ca in teatrul lui Moliere. Cu deosebirea ca lipseste umorul din final, finalul poemului indian fiind incarcat de semnificatii filosofice.
Poemul ni-l prezinta pe regele Indiei, Dushanta indragostit de o nimfa din codru, Sacontala, orfana crescuta de pustnicul Canva. Ca simbol al fidelitatii si al iubirii dintre cei doi Dushanta ii ofera Sacontalei un inel pentru a pecetlui dragostea si casatoria lor secreta. Pustnicul Durvasas, iritat de idila lor romantica il blestema pe Dushanta si pe Sacontala : " Sa se lege acest blestem al meu/ Iubitul tau, pe care-l crezi/ Menit de soarte,/Sa-l ai amic pana la moarte./ In bratul altora sa-l vezi ! " Urmand cronologia povestirilor din poem, Sacontala se desparte cu mare duiosie de codru si de parintii sai si pleaca la curte, pentru a deveni sotia regelui. Aici insa Sacontala este alungata caci isi pierdu-se inelul cand isi facuse baia rituala in Gange. Descoperirea inelului blestemat de un pescar si recuperarea lui, ridica blestemul pustnicului iar Dushanta incepe sa planga zadarnic disparitia iubitei lui eterne. Drama monarhului e solutionata prin interventia zeului Indra si al sotiei sale. Matali, vizitiul lui Indra, il aduce pe Dushanta in ceruri, unde isi descopera fiul si o reintalneste pe Sacontala. Astfel iubirea lor se implineste, familia e intregita, iar copilul lor, Bharata va deveni stapan al regatului lumii, dupa cum ii ureaza Indra si stramosul eroilor din marea epopee Mahabharata.
In finalul poemului, exista un moment important care defineste filosofia indienilor privitoare la existenta pamanteasca. Intrebat de Indra daca-si mai doreste ceva, Dushanta ii raspunde : " Si totusi, de pot sa am un dor/ Si am acuma putinta sa-i cer implinire,/ Te rog atunci, la moarte, sa-mi iei aceasta fire;/ Sa fiu pamant de-a pururi, atunci cand nu voi fi/ Acel ce sunt eu astazi! Atat as mai dori/ Ca zeii cei puternici sa nu ma mai renasca/ In acest cuib de plangeri pe lumea pamanteasca ! " . Cu acest raspuns se inchide poemul.
Astfel acest cantec de iubire, plin de cadre idilice si momente pline de dramatism se incheie cu dorinta odihnei eterne, a mortii, caci viata pe pamant, e doar o maya frumos colorata, o panza care ni se incurca in par, peste ochi si in care ne zbatem pana ce reusim sa trecem dincolo, sa ne eliberam si sa devenim pe veci pamant, lumina, codru...