Sacontala lui Kalidasa e incadrata de criticii literari printre marile povesti de dragoste ale omenirii. Drama in 7 acte a lui Kalidasa a circulat in doua variante : textul in devanaagari, in nord-vestul Indiei si textul bengalez, raspandit in sudul Indiei si urmat si de George Cosbuc prin intermediul unor traduceri germane, in traducerea pe care am citit-o si eu.
Despre autorul Sacontalei, cel mai mare poet al infloritoarei dinastii Gupta, circula numeroase legende. Una din ele ni-l prezinta ca fiind fiu de brahman, ramas orfan si crescut de un cioban. Devenit si el pastor, fara cultura si educatie, este propulsat la curte de intriga unui curtean rauvoitor. Astfel el devine sotul printesei Vasanti, fiica regelui din Benares, care ia tacerea lui drept dispretul unui savant fata de toti neghiobii vremii. Salvarea lui vine din partea zeitei ( zeului ? ) Kali, care la rugamintile nefericitului sot se induioaseaza si ii ofera harul poeziei. Astfel el isi ia numele de Kalidasa, '' supus al lui Kali ".
Drama sanscrita din timpul dinastiei Gupta este evoluata. Spre deosebire de teatrul elin, aici se accepta prezenta femeilor pe scena, nefiind nevoie de travestiti hidosi pentru a o reprezenta pe frumoasa Sacontala.
Referindu-ne la constructia dramatica, putem observa structurarea sa conform momentelor dramaturgice clasice cat si alte elemente, prezente chiar si in teatrul lui Moliere. De exemplu, Vidushaka, preot si prieten al regelui joaca rolul bufonului,blestemul pustnicului marcheaza intriga, iar salvarea vine in mod neasteptat, la finalul piesei, dezlegand intregul ghem de nefericiri, intocmai ca in teatrul lui Moliere. Cu deosebirea ca lipseste umorul din final, finalul poemului indian fiind incarcat de semnificatii filosofice.
Poemul ni-l prezinta pe regele Indiei, Dushanta indragostit de o nimfa din codru, Sacontala, orfana crescuta de pustnicul Canva. Ca simbol al fidelitatii si al iubirii dintre cei doi Dushanta ii ofera Sacontalei un inel pentru a pecetlui dragostea si casatoria lor secreta. Pustnicul Durvasas, iritat de idila lor romantica il blestema pe Dushanta si pe Sacontala : " Sa se lege acest blestem al meu/ Iubitul tau, pe care-l crezi/ Menit de soarte,/Sa-l ai amic pana la moarte./ In bratul altora sa-l vezi ! " Urmand cronologia povestirilor din poem, Sacontala se desparte cu mare duiosie de codru si de parintii sai si pleaca la curte, pentru a deveni sotia regelui. Aici insa Sacontala este alungata caci isi pierdu-se inelul cand isi facuse baia rituala in Gange. Descoperirea inelului blestemat de un pescar si recuperarea lui, ridica blestemul pustnicului iar Dushanta incepe sa planga zadarnic disparitia iubitei lui eterne. Drama monarhului e solutionata prin interventia zeului Indra si al sotiei sale. Matali, vizitiul lui Indra, il aduce pe Dushanta in ceruri, unde isi descopera fiul si o reintalneste pe Sacontala. Astfel iubirea lor se implineste, familia e intregita, iar copilul lor, Bharata va deveni stapan al regatului lumii, dupa cum ii ureaza Indra si stramosul eroilor din marea epopee Mahabharata.
In finalul poemului, exista un moment important care defineste filosofia indienilor privitoare la existenta pamanteasca. Intrebat de Indra daca-si mai doreste ceva, Dushanta ii raspunde : " Si totusi, de pot sa am un dor/ Si am acuma putinta sa-i cer implinire,/ Te rog atunci, la moarte, sa-mi iei aceasta fire;/ Sa fiu pamant de-a pururi, atunci cand nu voi fi/ Acel ce sunt eu astazi! Atat as mai dori/ Ca zeii cei puternici sa nu ma mai renasca/ In acest cuib de plangeri pe lumea pamanteasca ! " . Cu acest raspuns se inchide poemul.
Astfel acest cantec de iubire, plin de cadre idilice si momente pline de dramatism se incheie cu dorinta odihnei eterne, a mortii, caci viata pe pamant, e doar o maya frumos colorata, o panza care ni se incurca in par, peste ochi si in care ne zbatem pana ce reusim sa trecem dincolo, sa ne eliberam si sa devenim pe veci pamant, lumina, codru...
Despre autorul Sacontalei, cel mai mare poet al infloritoarei dinastii Gupta, circula numeroase legende. Una din ele ni-l prezinta ca fiind fiu de brahman, ramas orfan si crescut de un cioban. Devenit si el pastor, fara cultura si educatie, este propulsat la curte de intriga unui curtean rauvoitor. Astfel el devine sotul printesei Vasanti, fiica regelui din Benares, care ia tacerea lui drept dispretul unui savant fata de toti neghiobii vremii. Salvarea lui vine din partea zeitei ( zeului ? ) Kali, care la rugamintile nefericitului sot se induioaseaza si ii ofera harul poeziei. Astfel el isi ia numele de Kalidasa, '' supus al lui Kali ".
Drama sanscrita din timpul dinastiei Gupta este evoluata. Spre deosebire de teatrul elin, aici se accepta prezenta femeilor pe scena, nefiind nevoie de travestiti hidosi pentru a o reprezenta pe frumoasa Sacontala.
Referindu-ne la constructia dramatica, putem observa structurarea sa conform momentelor dramaturgice clasice cat si alte elemente, prezente chiar si in teatrul lui Moliere. De exemplu, Vidushaka, preot si prieten al regelui joaca rolul bufonului,blestemul pustnicului marcheaza intriga, iar salvarea vine in mod neasteptat, la finalul piesei, dezlegand intregul ghem de nefericiri, intocmai ca in teatrul lui Moliere. Cu deosebirea ca lipseste umorul din final, finalul poemului indian fiind incarcat de semnificatii filosofice.
Poemul ni-l prezinta pe regele Indiei, Dushanta indragostit de o nimfa din codru, Sacontala, orfana crescuta de pustnicul Canva. Ca simbol al fidelitatii si al iubirii dintre cei doi Dushanta ii ofera Sacontalei un inel pentru a pecetlui dragostea si casatoria lor secreta. Pustnicul Durvasas, iritat de idila lor romantica il blestema pe Dushanta si pe Sacontala : " Sa se lege acest blestem al meu/ Iubitul tau, pe care-l crezi/ Menit de soarte,/Sa-l ai amic pana la moarte./ In bratul altora sa-l vezi ! " Urmand cronologia povestirilor din poem, Sacontala se desparte cu mare duiosie de codru si de parintii sai si pleaca la curte, pentru a deveni sotia regelui. Aici insa Sacontala este alungata caci isi pierdu-se inelul cand isi facuse baia rituala in Gange. Descoperirea inelului blestemat de un pescar si recuperarea lui, ridica blestemul pustnicului iar Dushanta incepe sa planga zadarnic disparitia iubitei lui eterne. Drama monarhului e solutionata prin interventia zeului Indra si al sotiei sale. Matali, vizitiul lui Indra, il aduce pe Dushanta in ceruri, unde isi descopera fiul si o reintalneste pe Sacontala. Astfel iubirea lor se implineste, familia e intregita, iar copilul lor, Bharata va deveni stapan al regatului lumii, dupa cum ii ureaza Indra si stramosul eroilor din marea epopee Mahabharata.
In finalul poemului, exista un moment important care defineste filosofia indienilor privitoare la existenta pamanteasca. Intrebat de Indra daca-si mai doreste ceva, Dushanta ii raspunde : " Si totusi, de pot sa am un dor/ Si am acuma putinta sa-i cer implinire,/ Te rog atunci, la moarte, sa-mi iei aceasta fire;/ Sa fiu pamant de-a pururi, atunci cand nu voi fi/ Acel ce sunt eu astazi! Atat as mai dori/ Ca zeii cei puternici sa nu ma mai renasca/ In acest cuib de plangeri pe lumea pamanteasca ! " . Cu acest raspuns se inchide poemul.
Astfel acest cantec de iubire, plin de cadre idilice si momente pline de dramatism se incheie cu dorinta odihnei eterne, a mortii, caci viata pe pamant, e doar o maya frumos colorata, o panza care ni se incurca in par, peste ochi si in care ne zbatem pana ce reusim sa trecem dincolo, sa ne eliberam si sa devenim pe veci pamant, lumina, codru...
Trimiteți un comentariu